Acoperim vorbele cu fum..

Mi se pare aproape imposibil gandul ca ar trebui sa ma las de fumat..Nu e o nevoie fizica. Sangele meu nu urla disperat dupa o gura de nicotina. Asta ar fi fost cea mai fericita varianta.

Motivul... Am inceput sa fumez dintr o intamplare mai mult stupida si copilareasca.Fara motiv.

Intre timp un motiv a inceput sa prinda forma incet incet..Fumam pentru ca mi facea placere. Din cauza asta inca o fac. Imi place sa tin tigara in mana, imi place sa ma joc cu fumul..asta mi se pare chiar fascinant..imi place cum arata buzele atunci cand il suflu..imi place sa fumez stand pe marginea patului in intuneric..[cafeaua inainte e ca tigara de dupa...]..imi place sa fumez intr o gara,chiar daca astept sau nu un tren.. imi place senzatia de calm..in  pauza pe care o fac sa fumez nu mai ma gandesc la nimic altceva.Poate doar la faptul ca as vrea sa nu se termine atat de repede momentul. Fumul mi a invaluit de tot..mai intai plamanii,apoi mintea.

Asta e cea mai rea situatie si totusi ma bucur de ea in fiecare moment.. Nu am cum sa renunt in mod voit la o chestie care imi place, oricat de nociva ar fi ea.Nici un plasture,nici o guma de mestecat si nici o pastila nu exista pentru efectul asta. Am incercat sa ma gandesc la un inlocuitor dar oricate variante mi ar trece prin cap nici una nu pare cat de cat multumitoare. 

Am ajuns la concluzia ca..Nu..nu sunt dependenta de tutun si de substantele respective.Sunt dependenta de placere. Asta cred ca e cel mai mare viciu al meu.

"Nu ne mpotrivim legilor sfinte ale placerii..."

I could. I would… I shouldn’t.

Mai beau o cafea sa ma asigur ca nici in noaptea asta nu dorm.Ma pierd minute in sir printre vechi obiceiuri.Poze.Incerc sa gasesc ceva,habar nu am ce..Ma specializez in a pune intrebari la care stiu ca nu o sa primesc un raspuns..cel putin..nu un raspuns pe care as vrea sa il aud.

E momentul in care savurez orice particica de fum..fum pe care plamanii mei au obosit sa l mai asimileze.Cam acelasi lucru cu a incerca sa misc niste chestii care ar trebui sa stea pentru cateva clipe in repaus.

Imi aduc aminte cum stateam pe covor si in fata mi se derulau imagini. La care nu puteam sa ma opresc.Se schimbau prea repede si nu apucam sa ma concentrez la nici una din ele.Urmatoarea.Si iar..Iar le am uitat pe cele din urma. [Priveste..] Ma trezesc chicotind copilareste.. Peste tot e o aroma de alb. Zapada mi se rataceste prin par si mi se topeste printre degete. Totusi nu mi e frig. Ah..Acum sunt iar pe covor. [Zambete..] Cred ca pana la urma m am oprit la cea mai vesela imagine.

Doua cafele si am sentimentul ca o sa fiu mereu treaza. Fizic vorbind..  Si eu care credeam ca sunt singura care transforma lucrurile frumoase in drame, pentru o aparenta placere..Hai sa ne umplem golurile din stomac si sa ne dezlipim din blocajul momentului..

Jocul care ne bantuia copilaria..

Acum cateva nopti , in timp ce incercam sa adorm , in camera era un intuneric compact ..si mi a venit in cap imaginea unui joc din copilarie, care in momentele respective imi crestea adrenalina si sentimentul de frica mai mult decat cele mai de groaza filme cu boxele date la maxim.

“Omul negru”.. Pana si numele suna macabru.. Niciodata nu am stiut cine e acest “personaj” , fiecare isi crea propria imagine in minte, pornind de la cateva randuri de poveste .. stateam toti intr un cerc,tinandu ne de mana, si strigam in cor niste cuvinte care ne dadeau fiori.. “omul negru” era evident tot cineva din grupul nostru,care statea ghemuit dar care brusc parca se transforma intr un monstru din cosmarurile noastre de copii. Langa el,un altul care ii era..complice..ii soptea o ora la care sa se ridice si sa inhate pe cine prindea mai rapid..

 -Copii, copii veniti la masã..
-Ne e fricã de Omul Negru!

-Ce mãnânci?
-Carne de om..
-Ce bei?
-Sânge de om.
-Pe ce dormi?
-Pe un pat dintr o mie de ace..

-Si ce vrei?

-Sa va mananc!!

 

Omul Negru la ora 1 n a venit..
Omul Negru la ora 2 n a venit..
Omul Negru la ora 3 n a venit..

......

Omul negru la ora “x” a... venit!!!

 

Atunci era momentul cel mai terifiant din tot jocul…Cand micul monstru se ridica urland si incepea sa ne alerge..Urland ,dar nu mai tare ca noi , posibilele “victime” care alergam fiecare cat puteam de repede, asteptand parca din moment in moment sa fim incoltiti de o creatura dubioasa..

Daca eram prinsi, ne transformam noi insine in cosmarul celorlalti si era foarte interesant sa citesti frica in ochii lor..

 

Chiar daca stiu ca e un joc si ca practic “Omul negru” e tot unul dintre noi, cred ca si acum m ar speria ideea de a fi..vanata de el..

Desen.fantezii.pensula.joc.culori..

In camera e semiintuneric.. Ei ii place sa picteze doar noaptea cu sevaletul inconjurat de lumanari. Culorile sunt mult mai calde si dorintele transpuse pe panza aproape ca … ard.

Foc.S a aprins.Fum. A ramas cateva momente nemiscata , cu tigara intr o mana si cu pensula in cealalta. Incepuse desenul cu mult timp in urma dar parca nu vroia sa l termine.

El .. Toarna vin in pahare. Inca mai era o sticla nedesfacuta..In locul ala e atat de intuneric incat daca ar fi intrat cineva in camera nu ar fi observat o decat pe ea.Imbracata intr o camasa alba aproape desfacuta..in camasa lui,care acum era ca o parte din desen.

Ii place sa o priveasca cum , prinsa in jocul culorilor nu mai e atenta la nimic altceva..  cum uneori nervoasa tranteste pensulele , amesteca acuarelele cu mana , isi aprinde cate o tigara si inca o data vrea sa renunte. Inca o data,dar niciodata nu o face..

“Sterge ti zambetul ala ironic de pe fata.. “

“Imi place sa vad cum te chinui..”

“Poate vrei sa te colorez” rade si arunca in el cu o pensula.

El..Nu zice nimic.Se ridica.. Ia pensula plina de rosu de jos.. Ea ramane nemiscata. Ii prinde parul, i l umple de culoare si o strange in brate.

“O sa l terminam impreuna.”

“Sau facem altul nou.Avem o bucata de panza prea monotona..” Ia cearsaful alb de pe pat si il intinde pe jos.

Ea incepe sa se plimbe pe fiecare parte a corpului lui cu o pensula..O lasa pe jos si amesteca nuantele cu mana.Din cand in cand se aprindea cate o lumina puternica pe strada..in camera nu mai e chiar asa de intuneric.Atunci se puteau observa zambetele.

Afara se aude un”Poc” ..Ea se sperie si il strange cu degetele..de spate..."ce nebunie"...apoi iar liniste..se auzeau toate..tresaririle..rasuflarile...Ar fi vrut sa tipe.dar..era atat de liniste incat..tot ce a facut a fost sa il muste tare de gat....si...el sa o zgarie pe spate. apoi..

apoi..erau..amandoi..un..trup..un.ritm..un sarut..o senzatie..si la sfarsit un cearsaf colorat.

“mai tu ,mai eu , mai noi ca niciodata…”

In her eyes.

"Bianca, my sister is a dreamy person…but her age should throw her a little bit more in reality…she s still a child. Her brittleness and her thoughts seem to be drew from a story… and that approached her to special people. It s weird that she does not understand herself, she doesn’t t know the roots of her feelings… and neither do we, her friends. She’s dazy, addicted to rock music, in love with the moon, the sea and a cute actor. According to stars, she's the water element.."

S.

Cateva randuri scrise de sora mea,acum ceva timp, "Describe one favourite person".