Thirteen

13.
Tind sa cred ca e numarul meu norocos.Sau cel putin,numarul de care ma simt cea mai legata.

Incepand de acum 2 ani, 6 luni si 17 zile,numarul 13 apare obsedant de des in viata mea.
Dar nu zilnic,nu constant.
Apare cu un anumit timp inainte sa se schimbe ceva important.

Pana acum "ceva"-urile au fost destul de importante.Am cunoscut persoane,locuri,sentimente,care mi au intors pe dos modul de gandire. Uneori chiar ma intreb daca m am schimbat in bine.Uneori ma intreb daca nu cumva totul e din cauza autosugestiei.
Chestiile au inceput in vara in care citeam carti de magie(nu,nu ma refer la Harry Potter,desi si asta era o pasiune de a mea),incercam sa fac spiritism si tot felul de alte chestii oculte.
.Am citit intr o carte un articol despre numarul 13,la care am dat deschizand cartea din intamplare.
La inceput ma cam speriau coincidentele,dar oricum nu aveam cum sa il evit.
Fara sa vreau,imaginea de numar ghinionist devenea din ce in ce mai vaga.
.apoi ma uitam mereu la ceas la si 13 sau fara 13(de cate 5-6 ori pe zi).
.ma asezam pe locurile cu numarul 13 (de exemplu la teatru,in autobuze) fara sa mi dau seama.
.(chiar acum cand m am uitat la ceas,gandindu ma cum sa scriu--->Schiţă salvată automat la 00:13 <-- e si 13). .anul asta am vazut prima ninsoare pe 13 decembrie. .pe 13 decembrie e ziua arcasului. .pe 13 se intampla chestii memorabile. In ultimul timp,dupa cateva luni,in care m am gandit ca asta a fost decat o perioada trecatoare,numarul 13 s a gandit sa se mute din nou la mine. I'm not afraid anymore.

Telepathy

Sa zbor.Sa cant.Sa merg in Vama.Sa am timp.Sa numai traiesc atat de mult in vise.Sa ating Nirvana.Sa imi doresc ceva cu tot sufletul.Sa numai ma simt singura.Sa numai ma gandesc la atatea chestii deodata si sa ma ratacesc.Sa numai fiu atat de naiva.Sa raman totusi copil.

Mi am amintit de o intamplare ciudata din Vama.Dupa un concert a venit la mine un tip si m a luat de mana.Eu am ramas blocata,pentru ca nu ma asteptam.Mai ales pentru ca tipul avea parul foarte lung si parea venit de undeva de prin anii 60-70 cand se dezvolta miscarea hippie.
M a intrebat daca sunt bine cu atata caldura incat nu am putut sa i spun ca nu,desi in momentul ala ma simteam total pierduta. Cred ca "da"-ul meu nu a fost prea convingator (nu prea ma pricep sa mint.si nici nu imi place) si aveam impresia ca se formase o legatura ciudata intre noi.Eu ma simteam ca si cum as fi fost hipnotizata si doar atat am putut sa spun.Era ca si cum cand m a luat de mana a putut automat sa imi citeasca sentimentele. Dupa cateva secunde,mi a zis sa nu ma sperii si sa ma eliberez de toate gandurile. In noaptea aia am dormit linistita.