duminică, 1 februarie 2009

Book review: Herman Hesse's Siddhartha


Herman Hesse - Siddhartha - 9.8

"*Sufletul tau este lumea întreaga*, asa se spunea acolo, si tot acolo se mai spunea ca în somn, în somnul adânc, omul patrunde pâna în strafundurile sale adânc."

Mi a placut atat de mult cartea asta incat la sfarsitul ei imi venea sa plang...nu pentru ca eram trista,nu pentru ca am terminat o...pentru ca ma simteam atat de plina de ..frumos, incat mi se parea prea mult.
Cum sa ajungi sa atingi Nirvana? E o poveste..despre incercarea continua a lui Siddhartha, de a isi descoperi Eul, drumul spre sine insusi, de a si potoli setea eterna de cunoastere. Cuvintele nu au fost niciodata suficiente pentru a putea cuprinde amalgamul de sentimente si senzatii. 
Folosindu si superioritatea pentru a isi gasi drumul catre fericire, Siddhartha a realizat ca intelepciunea nu poate fi transmisa de la o persoana la alta,pentru ca nu e atinsa decat prin intelegerea propriilor pasi,cuvinte sau fapte. 

"Acest izvor al izvoarelor trebuia sa l gasesti, trebuia sa l gasesti în propriul tau eu si sa ti l însusesti! Restul era numai cautare, era ocolis, era ratacire."

"Si toate acestea laolalta, toate vocile, toate telurile, toate dorintele, toate chinurile, toate placerile, tot raul si binele, toate acestea, laolalta, formau lumea.Toate laolalta alcatuiau fluviul întâmplarilor omenesti, alcatuiau muzica vietii. Si în clipa în care Siddhartha asculta cu încordare fluviul acesta, cântecul acesta pe mii de voci, în clipa în care nu mai dadu ascultare nici suferintei, nici râsului, în clipa în care nu si mai lega sufletul de nici o voce anume si n o mai patrunse cu eul sau, ascultându le în schimb pe toate odata, auzind întregul, unitatea, în acel moment marele cântec al miilor de voci se alcatui dintr un singur cuvânt care se chema Om: desavârsirea."



7 comentarii:

otak spunea...

ma face un pic curios. am sa caut sa vad ce zic si altii despre carte. cu toate ca nu prea pare genul de lectura pe care il aveam in plan.

otak spunea...

ma intrebam candva, oare ce ii motiveaza pe oameni sa scrie pe bloguri? mie mereu mi-a placut partea vizuala, mereu am incercat sa ma feresc sa scriu si mai ales sa scriu mult ... am incercat sa fac desene care sa exemplifice ce am in cap si pe urma am inceput sa fac poze pentru ca desenele imi luau prea mult timp. chiar si acum detest sa pun titlu unei poze, ma enerveaza la culme sa ii pun explicatii si totusi nici faptul ca, cei care vad pozele care eu am vrut sa surprinda ceva mai mult sau mai putin subtil, se uita la ele fara sa priceapa nimic (poate mai am eu de lucrat sau poate trebuie sa caut un public mai cultivat sau poate ar trebui sa nu ma mai astept la atat de multe pentru ca poate nici eu nu gandesc atat de complex pe cat mi-as dori sa cred). am deviat prea mult si nici nu sunt sigur ca am spus tot ce vroiam sa spun.

B. spunea...

eu cateodata pur si simplu am ganduri pe care le scriu.am perioade in care scriu in fiecare zi si perioade in care nu scriu luni de zile... o parte le public, o alta mare parte le pastrez. imi place sa le recitesc dupa ceva timp, uneori imi e greu sa imi aduc aminte de intensitatea cu care am simtit sau trait anumite lucruri, asa ca asta ma ajuta intr un fel..

septimia spunea...

herman hesse.si pt cei ce il citesc, asta spune tot."Lupul de stepa"

Ebe. spunea...

avem nevoie de un semn.

Emma-Andreea Zaharcu spunea...

,, Totul este curgere... :

Imi aduc aminte ca fostul meu diriginte mi-a recomandat cartea. Personal, titlul nu-mi inspira nimic. Dar cartea ascunde atatea taine.
Este superba! :)

Vintagedresser spunea...

mie mi-a placut lupul de stepa a lui hesse, la acea vârsta m-a impresionat destul de tare