(august 2010)
Nu cred ca exista persoana care sa nu simta o anumita bucurie atunci cand descopera un loc frumos.. Pur si simplu cred ca e o nevoie, care trebuie satisfacuta cat mai des posibil.
Mie imi plac in special locurile din natura si as prefera oricand sa petrec cateva zile urcand pe trasee montane, in loc sa ma plimb prin orasele pline de turisti.. Probabil pentru ca de mica am fost plimbata prin unele dintre cele mai frumoase locuri de la noi din tara, am invatat sa apreciez si sa iubesc natura. Dar am crescut si am avut o perioada de cativa ani in care, prinsa in agitatia zgomotoasa a orasului, aproape uitasem ce sentimente am cand ajung pe un varf de munte.
Vara asta am redescoperit dupa cativa ani, bucuria pe care cred ca ar trebui sa o cunoasca cat mai multe persoane.. Vara asta,alaturi de cei din familie, am ales ca destinatie de calatorie Muntii Retezat pentru ca in urma 5 ani cand am fost acolo, vremea rea ne-a dat peste cap planurile si nu am reusit sa urcam foarte mult..
Dupa un traseu obositor, care a pornit din sudul tarii, am ajuns la Petrosani si am mers mai departe,lasand in urma ultimele orase din zona (Lupeni, Vulcan si Uricani),niste perspective dezolante..Ma intrebam cum pot oamenii sa isi traiasca viata de zi cu zi intr-un spatiu atat de gri si prafuit..Pacat de peisajele frumoase din jur,care erau eclipsate de blocurile aflate intr-o stare destul de avansata de degradare..
De la Campul lui Neag,am pornit pe un drum forestier si am mers cu masina cam jumatate din el, pentru ca la un moment dat devenea prea abrupt pentru o masina normala..Am urcat restul drumului pana la Cabana Buta(1580m) pe jos, pe un traseu marcat cu o cruce rosie, un traseu usor accesibil.. Ne-am hotarat sa stam cateva zile la cabana, ca apoi sa asteptam o zi frumoasa si sa urcam pe creasta..Seara am stat cu cabanierii si cativa oameni de acolo si am fost placut surprinsa sa aflu ca iarna cabana este lasata deschisa pentru oricine vrea sa stea acolo, cu speranta ca toate lucrurile sa fie lasate in ordine.. In prima zi am urcat cam 25 minute pana la Taul Buta..nu exista un traseu marcat pana acolo,dar am fost indrumati.. Mi s-a parut un loc minunat, parca eram primii care paseam pe iarba de acolo si m-am gandit cate locuri frumoase exista in Romania si cat de putini oameni ajung sa le vada.. Multi din cunoscutii mei nu au urcat niciodata pe un traseu montan..E pacat ca oamenii se multumesc sa se opreasca in primul loc unde vad o poienita, sa faca acolo un gratar si sa lase un morman de gunoaie dupa, fara sa se simta macar putin vinovati..
Vremea era foarte schimbatoare si imprevizibila, am intrebat cativa salvamontisti daca se poate urca si ne-au sugerat un traseu pe creasta pentru o zi, pentru ca nu aveam echipament corespunzator unei nopti la peste 2000 m altitudine.. Cand am iesit din cabana, am vazut soarele stralucind si un cer cu cativa nori ratacititi din loc in loc si mi-am spus ca e o zi perfecta pentru urcat.. Am pornit cu tatal meu pe traseu de la Cabana Buta la ora 7 si jumatate,am urmat marcajul (crucea rosie) dispus la inceput pe copaci, apoi pe stanci sau stalpi de marcaj si in 30-40 de minute am ajuns pe Saua Plaiu Mic (1870m), unde ne am oprit cateva minute pentru ca peisajul este naucitor, in fata si in dreapta se vedeau toate varfurile Retezatului, avand o cromatica foarte variata in functie de distanta.. De acolo, am continuat traseul , schimband marcajul cu cel cu dunga rosie, spre Varful Custura (2457m).. Pentru ca pe drum,in timp, am capatat un avans cam de o ora si jumatate fata de cum ne calculasem initial, ne-am permis sa incetinim pasul cand doream sa admiram.. Am trecut de primul varf (cam dupa 2ore si jumatate-3 de mers),marcajul s-a schimbat in cruce galbena si dupa un mic popas ne-am indreptat spre al doilea varf ca inaltime al Retezatului, Varful Papusa-2508m (recent am citit undeva ca a scazut la 2504m) .. Traseul este incredibil, mi-a placut ca pana la o anumita altitudine peste tot era plin de flori si insecte..totul era colorat si cu cat inaintam descopeream peisaje din ce in ce mai spectaculoase, pe care nu pot sa le descriu, trebuie si merita vazute.. Pana aproape de primul varf nu ne-am intalnit cu nimeni, dar de aici incolo am inceput sa vedem grupuri de oameni, care se apropiau treptat si am fost surprinsa sa observ ca 90% din ei erau straini..Am avut in acelasi timp un sentiment de admiratie dar si unul de dezamagire.. Ii admiram pe acesti oameni care au calatorit mii de kilometri special sa ajunga in Masivul Retezat si eram dezamagita pentru ca mi-ar fi placut ca romanii sa stie sa valorifice lucrurile si locurile care merita..
Distantele dintre cele trei varfuri au fost cam de o ora, trebuia sa fim atenti la fiecare stanca pe care paseam, pentru ca unele erau inslabile si fiind mari portiuni numai cu urcus pe stanca, sa alunecam nu era o perspectiva prea placuta..
Cand am ajuns pe Varful Papusa, nu se vedea nimic in jur din cauza norilor care se adunasera rapid, asa ca nu am poposit prea mult si am pornit spre cel mai mare varf din Retezat, Varful Peleaga.. Am mers intr-un ritm destul de alert pana acolo si am intalnit pe varf un grup mare de oameni care sarbatoreau cucerirea.. Eu ma umplu de bucurie cand ajung pe un varf , imi dispare toata oboseala acumulata pe traseu ..E o bucurie ciudata , incerc sa imi inabus orice urma de tristete pentru ca mereu stiu ca timpul pe care il petrec acolo e limitat si ca odata cu coborarea o sa se termine drumetia si ca poate nu voi mai ajunge niciodata in locurile acelea..
Am continuat drumetia, cu o coborare spre Lacul Bucura ( 2040m),un impunator lac alpin, cel mai intins lac graciar din Romania (8,9ha), unde am simtit ca ne apropiem de civilizatie, deoarece in apropiere era plin de corturi,fiind loc de campare pentru cei care urca pe creasta.. Inapoi pana la Cabana Buta, se reia marcajul cu crucea rosie pe un traseu usor accesibil,foarte frumos, de aproximativ 2 ore si jumatate-3 cu o mare parte de coborare.
Am avut noroc de o vreme buna, chiar daca pe parcurs ne-au speriat norii de cateva ori, am avut noroc sa redescopar placerea de a urca pe munte, sa raman cu gura cascata, nestiind in ce parte sa ma mai uit, sa am satisfactia unui alt traseu minunat pe care m-as intoarce cu entuziasm si placere,oricand..
Mie imi plac in special locurile din natura si as prefera oricand sa petrec cateva zile urcand pe trasee montane, in loc sa ma plimb prin orasele pline de turisti.. Probabil pentru ca de mica am fost plimbata prin unele dintre cele mai frumoase locuri de la noi din tara, am invatat sa apreciez si sa iubesc natura. Dar am crescut si am avut o perioada de cativa ani in care, prinsa in agitatia zgomotoasa a orasului, aproape uitasem ce sentimente am cand ajung pe un varf de munte.
Vara asta am redescoperit dupa cativa ani, bucuria pe care cred ca ar trebui sa o cunoasca cat mai multe persoane.. Vara asta,alaturi de cei din familie, am ales ca destinatie de calatorie Muntii Retezat pentru ca in urma 5 ani cand am fost acolo, vremea rea ne-a dat peste cap planurile si nu am reusit sa urcam foarte mult..
Dupa un traseu obositor, care a pornit din sudul tarii, am ajuns la Petrosani si am mers mai departe,lasand in urma ultimele orase din zona (Lupeni, Vulcan si Uricani),niste perspective dezolante..Ma intrebam cum pot oamenii sa isi traiasca viata de zi cu zi intr-un spatiu atat de gri si prafuit..Pacat de peisajele frumoase din jur,care erau eclipsate de blocurile aflate intr-o stare destul de avansata de degradare..
De la Campul lui Neag,am pornit pe un drum forestier si am mers cu masina cam jumatate din el, pentru ca la un moment dat devenea prea abrupt pentru o masina normala..Am urcat restul drumului pana la Cabana Buta(1580m) pe jos, pe un traseu marcat cu o cruce rosie, un traseu usor accesibil.. Ne-am hotarat sa stam cateva zile la cabana, ca apoi sa asteptam o zi frumoasa si sa urcam pe creasta..Seara am stat cu cabanierii si cativa oameni de acolo si am fost placut surprinsa sa aflu ca iarna cabana este lasata deschisa pentru oricine vrea sa stea acolo, cu speranta ca toate lucrurile sa fie lasate in ordine.. In prima zi am urcat cam 25 minute pana la Taul Buta..nu exista un traseu marcat pana acolo,dar am fost indrumati.. Mi s-a parut un loc minunat, parca eram primii care paseam pe iarba de acolo si m-am gandit cate locuri frumoase exista in Romania si cat de putini oameni ajung sa le vada.. Multi din cunoscutii mei nu au urcat niciodata pe un traseu montan..E pacat ca oamenii se multumesc sa se opreasca in primul loc unde vad o poienita, sa faca acolo un gratar si sa lase un morman de gunoaie dupa, fara sa se simta macar putin vinovati..
Vremea era foarte schimbatoare si imprevizibila, am intrebat cativa salvamontisti daca se poate urca si ne-au sugerat un traseu pe creasta pentru o zi, pentru ca nu aveam echipament corespunzator unei nopti la peste 2000 m altitudine.. Cand am iesit din cabana, am vazut soarele stralucind si un cer cu cativa nori ratacititi din loc in loc si mi-am spus ca e o zi perfecta pentru urcat.. Am pornit cu tatal meu pe traseu de la Cabana Buta la ora 7 si jumatate,am urmat marcajul (crucea rosie) dispus la inceput pe copaci, apoi pe stanci sau stalpi de marcaj si in 30-40 de minute am ajuns pe Saua Plaiu Mic (1870m), unde ne am oprit cateva minute pentru ca peisajul este naucitor, in fata si in dreapta se vedeau toate varfurile Retezatului, avand o cromatica foarte variata in functie de distanta.. De acolo, am continuat traseul , schimband marcajul cu cel cu dunga rosie, spre Varful Custura (2457m).. Pentru ca pe drum,in timp, am capatat un avans cam de o ora si jumatate fata de cum ne calculasem initial, ne-am permis sa incetinim pasul cand doream sa admiram.. Am trecut de primul varf (cam dupa 2ore si jumatate-3 de mers),marcajul s-a schimbat in cruce galbena si dupa un mic popas ne-am indreptat spre al doilea varf ca inaltime al Retezatului, Varful Papusa-2508m (recent am citit undeva ca a scazut la 2504m) .. Traseul este incredibil, mi-a placut ca pana la o anumita altitudine peste tot era plin de flori si insecte..totul era colorat si cu cat inaintam descopeream peisaje din ce in ce mai spectaculoase, pe care nu pot sa le descriu, trebuie si merita vazute.. Pana aproape de primul varf nu ne-am intalnit cu nimeni, dar de aici incolo am inceput sa vedem grupuri de oameni, care se apropiau treptat si am fost surprinsa sa observ ca 90% din ei erau straini..Am avut in acelasi timp un sentiment de admiratie dar si unul de dezamagire.. Ii admiram pe acesti oameni care au calatorit mii de kilometri special sa ajunga in Masivul Retezat si eram dezamagita pentru ca mi-ar fi placut ca romanii sa stie sa valorifice lucrurile si locurile care merita..
Distantele dintre cele trei varfuri au fost cam de o ora, trebuia sa fim atenti la fiecare stanca pe care paseam, pentru ca unele erau inslabile si fiind mari portiuni numai cu urcus pe stanca, sa alunecam nu era o perspectiva prea placuta..
Cand am ajuns pe Varful Papusa, nu se vedea nimic in jur din cauza norilor care se adunasera rapid, asa ca nu am poposit prea mult si am pornit spre cel mai mare varf din Retezat, Varful Peleaga.. Am mers intr-un ritm destul de alert pana acolo si am intalnit pe varf un grup mare de oameni care sarbatoreau cucerirea.. Eu ma umplu de bucurie cand ajung pe un varf , imi dispare toata oboseala acumulata pe traseu ..E o bucurie ciudata , incerc sa imi inabus orice urma de tristete pentru ca mereu stiu ca timpul pe care il petrec acolo e limitat si ca odata cu coborarea o sa se termine drumetia si ca poate nu voi mai ajunge niciodata in locurile acelea..
Am continuat drumetia, cu o coborare spre Lacul Bucura ( 2040m),un impunator lac alpin, cel mai intins lac graciar din Romania (8,9ha), unde am simtit ca ne apropiem de civilizatie, deoarece in apropiere era plin de corturi,fiind loc de campare pentru cei care urca pe creasta.. Inapoi pana la Cabana Buta, se reia marcajul cu crucea rosie pe un traseu usor accesibil,foarte frumos, de aproximativ 2 ore si jumatate-3 cu o mare parte de coborare.
Am avut noroc de o vreme buna, chiar daca pe parcurs ne-au speriat norii de cateva ori, am avut noroc sa redescopar placerea de a urca pe munte, sa raman cu gura cascata, nestiind in ce parte sa ma mai uit, sa am satisfactia unui alt traseu minunat pe care m-as intoarce cu entuziasm si placere,oricand..
