-Cum asa? Doar sunt cu tine..
-Ma simt brusc mutata in alte spatii si dimensiuni. Nu e nimeni aici. Aici..nu exista nimic. Nici pamant, nici cer, nici iarba, nici nori.
-Ma auzi?
-Dar de ce nu te vad?
-Pentru ca ai ochii inchisi..
-Ba..pe mine ma vad. Doar pe mine..
-Asculta printre cuvinte. Ai putut candva.
-Nu mai pot..Eu..Nu mai cred in nimic. Ce ma fac?
-Inveti..Sa crezi.
Intr o gara nu ai cum sa fii actor. Aici e mult verde vesel. E si un nor mic, in care se ascunde

In gara asta opresc toate trenurile, candva. Unele mai putin, altele pentru totdeauna. M am urcat pe rand in fiecare, dar m am intors mereu in gara. Rapid, Accelerat...mult prea Personal. Imi place uneori sa ma plimb singura, dar nu intelege gresit.. Doar uneori.
M am intors mereu, pentru ca aici e liniste.. Un fel de stare calma..de regasire.
In cafeneaua din spate, pe jumatate pe intuneric, pe jumatate plutind in fum si aburi de cafea, oamenii isi contureaza dorintele... Undeva, nu il vezi decat rar, dar e aproape imposibil sa ii ramai indiferent... Undeva, el canta pe rand la diferite instrumente.. E in gara de cand am ajuns prima data aici, si cel mai mult imi place cum canta la trompeta...
Asta este gara viselor, dar ai grija ... Chiar si in frumos poti sa te pierzi.. Atat de usor.
- Dar nu stiu in ce tren sa ma urc..
- Ai rabdare...Ai sa ti dai seama. Trenul potrivit nu pleaca niciodata fara tine..