asta vara am Retezat...

(august 2010)

Nu cred ca exista persoana care sa nu simta o anumita bucurie atunci cand descopera un loc frumos.. Pur si simplu cred ca e o nevoie, care trebuie satisfacuta cat mai des posibil.
Mie imi plac in special locurile din natura si as prefera oricand sa petrec cateva zile urcand pe trasee montane, in loc sa ma plimb prin orasele pline de turisti.. Probabil pentru ca de mica am fost plimbata prin unele dintre cele mai frumoase locuri de la noi din tara, am invatat sa apreciez si sa iubesc natura. Dar am crescut si am avut o perioada de cativa ani in care, prinsa in agitatia zgomotoasa a orasului, aproape uitasem ce sentimente am cand ajung pe un varf de munte.
Vara asta am redescoperit dupa cativa ani, bucuria pe care cred ca ar trebui sa o cunoasca cat mai multe persoane.. Vara asta,alaturi de cei din familie, am ales ca destinatie de calatorie Muntii Retezat pentru ca in urma 5 ani cand am fost acolo, vremea rea ne-a dat peste cap planurile si nu am reusit sa urcam foarte mult..
Dupa un traseu obositor, care a pornit din sudul tarii, am ajuns la Petrosani si am mers mai departe,lasand in urma ultimele orase din zona (Lupeni, Vulcan si Uricani),niste perspective dezolante..Ma intrebam cum pot oamenii sa isi traiasca viata de zi cu zi intr-un spatiu atat de gri si prafuit..Pacat de peisajele frumoase din jur,care erau eclipsate de blocurile aflate intr-o stare destul de avansata de degradare..
De la Campul lui Neag,am pornit pe un drum forestier si am mers cu masina cam jumatate din el, pentru ca la un moment dat devenea prea abrupt pentru o masina normala..Am urcat restul drumului pana la Cabana Buta(1580m) pe jos, pe un traseu marcat cu o cruce rosie, un traseu usor accesibil.. Ne-am hotarat sa stam cateva zile la cabana, ca apoi sa asteptam o zi frumoasa si sa urcam pe creasta..Seara am stat cu cabanierii si cativa oameni de acolo si am fost placut surprinsa sa aflu ca iarna cabana este lasata deschisa pentru oricine vrea sa stea acolo, cu speranta ca toate lucrurile sa fie lasate in ordine.. In prima zi am urcat cam 25 minute pana la Taul Buta..nu exista un traseu marcat pana acolo,dar am fost indrumati.. Mi s-a parut un loc minunat, parca eram primii care paseam pe iarba de acolo si m-am gandit cate locuri frumoase exista in Romania si cat de putini oameni ajung sa le vada.. Multi din cunoscutii mei nu au urcat niciodata pe un traseu montan..E pacat ca oamenii se multumesc sa se opreasca in primul loc unde vad o poienita, sa faca acolo un gratar si sa lase un morman de gunoaie dupa, fara sa se simta macar putin vinovati..
Vremea era foarte schimbatoare si imprevizibila, am intrebat cativa salvamontisti daca se poate urca si ne-au sugerat un traseu pe creasta pentru o zi, pentru ca nu aveam echipament corespunzator unei nopti la peste 2000 m altitudine.. Cand am iesit din cabana, am vazut soarele stralucind si un cer cu cativa nori ratacititi din loc in loc si mi-am spus ca e o zi perfecta pentru urcat.. Am pornit cu tatal meu pe traseu de la Cabana Buta la ora 7 si jumatate,am urmat marcajul (crucea rosie) dispus la inceput pe copaci, apoi pe stanci sau stalpi de marcaj si in 30-40 de minute am ajuns pe Saua Plaiu Mic (1870m), unde ne am oprit cateva minute pentru ca peisajul este naucitor, in fata si in dreapta se vedeau toate varfurile Retezatului, avand o cromatica foarte variata in functie de distanta.. De acolo, am continuat traseul , schimband marcajul cu cel cu dunga rosie, spre Varful Custura (2457m).. Pentru ca pe drum,in timp, am capatat un avans cam de o ora si jumatate fata de cum ne calculasem initial, ne-am permis sa incetinim pasul cand doream sa admiram.. Am trecut de primul varf (cam dupa 2ore si jumatate-3 de mers),marcajul s-a schimbat in cruce galbena si dupa un mic popas ne-am indreptat spre al doilea varf ca inaltime al Retezatului, Varful Papusa-2508m (recent am citit undeva ca a scazut la 2504m) .. Traseul este incredibil, mi-a placut ca pana la o anumita altitudine peste tot era plin de flori si insecte..totul era colorat si cu cat inaintam descopeream peisaje din ce in ce mai spectaculoase, pe care nu pot sa le descriu, trebuie si merita vazute.. Pana aproape de primul varf nu ne-am intalnit cu nimeni, dar de aici incolo am inceput sa vedem grupuri de oameni, care se apropiau treptat si am fost surprinsa sa observ ca 90% din ei erau straini..Am avut in acelasi timp un sentiment de admiratie dar si unul de dezamagire.. Ii admiram pe acesti oameni care au calatorit mii de kilometri special sa ajunga in Masivul Retezat si eram dezamagita pentru ca mi-ar fi placut ca romanii sa stie sa valorifice lucrurile si locurile care merita..
Distantele dintre cele trei varfuri au fost cam de o ora, trebuia sa fim atenti la fiecare stanca pe care paseam, pentru ca unele erau inslabile si fiind mari portiuni numai cu urcus pe stanca, sa alunecam nu era o perspectiva prea placuta..
Cand am ajuns pe Varful Papusa, nu se vedea nimic in jur din cauza norilor care se adunasera rapid, asa ca nu am poposit prea mult si am pornit spre cel mai mare varf din Retezat, Varful Peleaga.. Am mers intr-un ritm destul de alert pana acolo si am intalnit pe varf un grup mare de oameni care sarbatoreau cucerirea.. Eu ma umplu de bucurie cand ajung pe un varf , imi dispare toata oboseala acumulata pe traseu ..E o bucurie ciudata , incerc sa imi inabus orice urma de tristete pentru ca mereu stiu ca timpul pe care il petrec acolo e limitat si ca odata cu coborarea o sa se termine drumetia si ca poate nu voi mai ajunge niciodata in locurile acelea..
Am continuat drumetia, cu o coborare spre Lacul Bucura ( 2040m),un impunator lac alpin, cel mai intins lac graciar din Romania (8,9ha), unde am simtit ca ne apropiem de civilizatie, deoarece in apropiere era plin de corturi,fiind loc de campare pentru cei care urca pe creasta.. Inapoi pana la Cabana Buta, se reia marcajul cu crucea rosie pe un traseu usor accesibil,foarte frumos, de aproximativ 2 ore si jumatate-3 cu o mare parte de coborare.
Am avut noroc de o vreme buna, chiar daca pe parcurs ne-au speriat norii de cateva ori, am avut noroc sa redescopar placerea de a urca pe munte, sa raman cu gura cascata, nestiind in ce parte sa ma mai uit, sa am satisfactia unui alt traseu minunat pe care m-as intoarce cu entuziasm si placere,oricand..

Imi place..

Imi place cand imi miros mainile a portocala. Cand alerg pe un camp..Iarba verde..Imi place sa alerg prin ploaie. Imi place si dupa ce ploua, racoarea.. Sa merg cu trenul.Garile. Sa fac poze unde vreau eu. Sa pictez sau sa citesc pe plaja la mare. Sa fiu desenata. Sa fac o surpriza.

Imi place fagurele, culoarea naturala a parului, sa fie verde peste tot, cerul senin, chestiile mentolate, sunetul galetii cand atinge apa din fantana, sa mananc cirese din pom.

Imi plac oamenii de munte, animalele mici, parul cret, sa ascult muzica pe intuneric, sa ma uit la poze vechi, sa imi amintesc lucruri din copilarie, sa scriu versuri sau citate, sa imi imaginez .

Imi place sa zbor cu parapanta, sa urc pe munte,sa ma plimb, sa patinez, sa inot, sa ma simt libera. Imi plac delfinii, tatuajele temporare, documentarele despre fantome, filmele psihologice, tigarile ultra- lights.

Imi place vinul rosu, sunetul raurilor, sunetul valurilor, sa incerc sa rezolv probleme de logica si Sudoku. Sa reusesc. Sa ma joc pe calculator, sa ma intalnesc cu cineva de care mi a fost dor,sa daruiesc.

Imi place guma de mestecat pentru copii, sa mananc acadele mari,mari , sa beau cafea dimineata, sa imi zambeasca lumea, sa cant la concerte, pentru ca este foarte galagie, sa primesc mesaje, sa citesc carti care mi plac pana dimineata.

Imi place sa fiu singura uneori, sa mai urc in Piatra Craiului, sa iubesc, sa colectionez cheite, sa nu imi fie rusine sa dansez, sa fac pe cineva mandru de mine, sa fac foc din pastille de tantari, sa stau de vorba cu luna..

Imi place cand imi miros mainile a portocala...

Vreau.

daca.:)

Dacă eram o lună, as fi fost mai.
Dacă eram o zi a săptămânii, as fi fost vineri.
Dacă eram o parte a zilei, as fi fost seara.
Dacă eram un animal marin, as fi fost delfin.

Dacă eram o direcţie, as fi fost oriunde.
Dacă eram o virtute, as fi fost iertarea.

Dacă eram o planetă, as fi fost luna.(stiu ca nu e planeta)
Dacă eram un lichid, as fi fost vinul rosu.
Dacă eram o piatră, as fi fost coral.
Dacă eram o pasăre, as fi fost pescarus.
Dacă eram o plantă, as fi fost un bambus.
Dacă eram un tip de vreme, as fi fost insorit.
Dacă eram un instrument muzical, as fi fost pian.
Dacă eram o emoţie, as fi fost entuziasmul.

Dacă eram un sunet, as fi fost sunetul marii.
Dacă eram un element, as fi fost apa.
Dacă eram un cântec, as fi fost “The origin of love”-Stephen Trask
Dacă eram un film, as fi fost “Love me if you dare”
Dacă eram o carte, as fi fost “siddhartha”-herman hesse
Dacă eram un fel de mâncare, as fi fost prajitura cu visine.
Dacă eram un loc, as fi fost vama veche.
Dacă eram un gust, as fi fost amara.

Dacă eram o aromă, as fi fost scortisoara.
Dacă eram o culoare, as fi fost verde.
Dacă eram un material, as fi fost panza.
Dacă eram un cuvânt, as fi fost "visez".

Dacă eram un mijloc de transport, as fi fost o parapanta cu motor.
Dacă eram o haină, as fi fost rochie.
Dacă eram un accesoriu, as fi palarie.

Dacă eram o parte a corpului, as fi fost ochi.
Dacă eram o expresie a feţei, as fi fost zambetul.
Dacă eram o materie de şcoală, as fi fost desenul.
Dacă eram un personaj de desene animate, eram Bugs Bunny.
Dacă eram o formă, as fi fost cerc.
Dacă eram un număr, as fi fost 13.

Vama dupa un an..

Sa fii student la Mincu inseamna printre altele sa ti vezi toti prietenii terminand sesiunea si plecand peste tot, cand tu abia ai inceput o.. Sa ramai aproape singur in orasul in care ai stat tot anul nu e cel mai placut sentiment..

Nimic nu ma mai multumeste in afara de gandul ca o sa ma urc iar in tren si o sa plec la mare, la munte...sau oriunde altundeva ..cat mai departe de locul in care mi am consumat un an de zile energia si sentimentele.

Sambata.[E atat de soare.]

Un fel de dimineata perfecta in care imi vine sa mi iau rucsacul in spate, sa ma imbrac intr o rochita alba si sa ma urc in tren cu destinatia "Mangalia". Urmand apoi Vama Veche. Si ca de fiecare data cand sunt hotarata sa fac ceva , totul pare sa fie impotriva acestui lucru. Din toate partile apar probleme, oamenii chiar acum nu au timp sau vointa sa ma ajute, totul pare sa se complice in asa fel incat sa ma impac cu ideea ca marea e un gand atat de indepartat incat ar trebui sa renunt la el.. Dar nu..Nu am nici o rochie alba, dar am avut suficienta inconstienta si

nebunie incat sa fac asta , chiar daca luni urma sa fie un alt examen...

Garile. Chiar daca sunt situate tot in aglomeratia oraselor, au lumea lor proprie.

Sentimentul pe care il am mereu cand sunt intr o gara e un fel de amestec intre nerabdare si liniste, desi primul din ele e dominant.

Chiar daca doar stau pe peron fara sa trebuiasca sa ma urc intr un tren anume sau chiar daca astept ceva, nerabdarea e la fel de intensa. 3 minute si pierdeam trenul...Drum lung, peripetii, oameni gri sau cu pete de culoare..

Pentru prima oara am ajuns in Vama noaptea..Pentru prima oara nu ma bucuram. Mergeam pe acelasi drum pe care intram mereu spre plaja...Parca altfel de oameni,altfel de stare..Nici un sentiment. Indiferenta asta a durat toata noaptea.Nu stiu daca din cauza ca am ajuns noaptea..sau mai bine zis, aproape dimineata acolo, ceva era gresit...ceva isi pierduse din farmec.Lucrurile au inceput sa se schimbe imediat dupa rasaritul care a trecut neobservat pe

langa noi. Am urcat pe faleza ..spre 2 mai.. e incredibil cum o mare pata de frumos a reusit sa imi schimbe starea aproape deprimanta in care am plutit toata noaptea. Pacat ca era foarte curent si parul si gandurile imi zburau in partea stanga..[Am coborat.]

Pe plaja liniste.Multe corturi adormite..La o departare destul de mare se vedea steagul din "tabara" parapantistilor. [In sfarsit, dupa ce i cautasem toata noaptea...]. Oamenii astia au o tinerete si o anumita stare de bine, incat mi e imposibil sa fiu trista in jurul lor.Cand toata lumea s a trezit gata de zbor, eu am adormit in racoarea rulotei..pe plaja e infernal sa stai,soarele nu e prea prietenos..De data asta nu am zburat, m am trezit foarte ametita.. In apa , doi oameni fac dragoste. Cred ca cea mai intensa imagine pe care am vazut o... Ziua a fost alta atmosfera.[Parca se apropie de Vama pe care o stiam..]

Mi a fost foarte greu sa ma trezesc dimineata in cosmarul orasului. Dupa cateva ore de mers cu trenul parca ajunsesem in alta lume..[White skin...We belong to the sea...]

Book review: Herman Hesse's Siddhartha

Herman Hesse - Siddhartha - 9.8

"*Sufletul tau este lumea întreaga*, asa se spunea acolo, si tot acolo se mai spunea ca în somn, în somnul adânc, omul patrunde pâna în strafundurile sale adânc."

Mi a placut atat de mult cartea asta incat la sfarsitul ei imi venea sa plang...nu pentru ca eram trista,nu pentru ca am terminat o...pentru ca ma simteam atat de plina de ..frumos, incat mi se parea prea mult.

Cum sa ajungi sa atingi Nirvana? E o poveste..despre incercarea continua a lui Siddhartha, de a isi descoperi Eul, drumul spre sine insusi, de a si potoli setea eterna de cunoastere. Cuvintele nu au fost niciodata suficiente pentru a putea cuprinde amalgamul de sentimente si senzatii. 

Folosindu si superioritatea pentru a isi gasi drumul catre fericire, Siddhartha a realizat ca intelepciunea nu poate fi transmisa de la o persoana la alta,pentru ca nu e atinsa decat prin intelegerea propriilor pasi,cuvinte sau fapte. 

"Acest izvor al izvoarelor trebuia sa l gasesti, trebuia sa l gasesti în propriul tau eu si sa ti l însusesti! Restul era numai cautare, era ocolis, era ratacire."

"Si toate acestea laolalta, toate vocile, toate telurile, toate dorintele, toate chinurile, toate placerile, tot raul si binele, toate acestea, laolalta, formau lumea.Toate laolalta alcatuiau fluviul întâmplarilor omenesti, alcatuiau muzica vietii. Si în clipa în care Siddhartha asculta cu încordare fluviul acesta, cântecul acesta pe mii de voci, în clipa în care nu mai dadu ascultare nici suferintei, nici râsului, în clipa în care nu si mai lega sufletul de nici o voce anume si n o mai patrunse cu eul sau, ascultându le în schimb pe toate odata, auzind întregul, unitatea, în acel moment marele cântec al miilor de voci se alcatui dintr un singur cuvânt care se chema Om: desavârsirea."

Cuvinte.semnificatii..

Am impresia ca sentimentul pe care l am cand sunt indragostita e ca mecanismul unui ceas. ceasul meu se opreste mult in jurul unei ore sau al unui minut,dar uneori porneste din nou.brusc. 

sunt unele ore in care nu se intampla nimic si poate din cauza asta.

cred ca important e ce ramane in momentul ala din timp ,spatiu si suflet... dupa ce limbile ceasului au trecut peste..  mai departe.

si pana cand se tot repeta procesul? e frustrant. sa nu mai imi dau seama cum functioneaza propriul meu mecanism.parca mereu ii descopar cate o noua rotita...sau chiar ii adaug cate una sa nu l pot invata niciodata pe de rost..

deja nu mai imi dau seama ce e real .. cunosc conceptul de "a fi indragostit" dar mi se pare ca uneori ma indepartez de el foarte mult.. adica prea mult..incat nu prea mai imi dau seama de diferenta intre "a fi" si "a avea impresia ca sunt"...

Aseara mi a fost dor.sau cel putin asta era cuvantul  care imi venea in cap cand ma gandeam..dar poate nu a fost decat in capul meu...

de fapt aveam sentimentul ala..ca as fi vrut sa fie langa mine in momentul ala..acum nu mai il simt... nu stiu daca se poate numi dor...cred ca unor cuvinte le dau uneori o semnificatie mult prea mare..

DOR ~uri n. 1) Sentiment de melancolie produs de dorinta de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. ~ de parinti. 2) Suferinta din dragoste; dorinta de a revedea persoana iubita.

..dar nu era nici un sentiment de melancolie , nici unul de tristete... era doar o dorinta si un zambet involuntar..

Cand ma gandesc la parinti sau la unii prieteni e un dor trist... am impresia ca nu pot sa petrec cat timp as vrea cu unele persoane.. marea majoritate a timpului sunt singura..daca as putea sa am o lume ..in care sa am adunate la un loc toate persoanele pe care vreau sa le am mereu aproape... 

Un fel de dimineata verde..

I can t give up on my morning coffee and cigarettes..

Nu mi plac diminetile grabite..

As vrea sa pot sa mi aduc aminte ce visez. Suna alarma. Stop. Stau cateva momente si incerc sa mi adun franturile din vise si sa pun cap la cap povestea dar alarma mi a distras toata atentia. 

Azi noapte ma plimbam de pe acoperis pe acoperis. [Ma enerveaza ca uneori trezirea mea depinde de ceas..] 

Mi ar placea sa nu fie nevoie sa ne ridicam somnorosi din pat si sa facem intrecere in drum spre baie. Sa stam sa ne jucam cu soarele unul pe pielea celuilalt , sa ne uitam la chipurile abia trezite din visare. Sa ramanem in pat, sa bem cate o cafea amara. Atunci tigarile au arome pline de amintiri. [Ca si acum..totusi nu stiu care "noi"..acum sunt doar jumatate]

Imi plac diminetile cu farmec. 

Primavara sunt verzi si pline de ganduri care ma fac sa zambesc involuntar. Poate e din cauza ca soarele e mai cald.

La mare, dupa ce am dormit pe plaja sau in cort, cand ma trezesc primul lucru pe care imi vine sa il fac e sa ma dezbrac de tot inghetul de peste noapte si sa l gust pe cel al marii.

La munte, diminetile sunt linistite si pline de roua. [Frig...]  

Am baut de mult ultima gura de cafea [Inca mai simt gustul de fum..]